24 martie 2019

Parcul etnografic național Romulus Vuia


Am plecat azi de-acasă cu gândul de a explora zone noi din Cluj, dar nu știam unde să mă duc exact. Eram în autobuzul 35, și în timp ce mă uitam pe Google Maps, mi-am adus aminte că un coleg de serviciu, mi-a recomandat mai demult parcul etnografic Romulus Vuia. Așa că am coborat la stația Central, și de acolo am mers pe jos până în parc. Drumul a durat circa o oră. Probabil că aș fi putut să iau și vreun autobuz, dar am preferat să fac mișcare. Parcul e situat lângă celebra pădure bântuită Hoia-Baciu.

Am ajuns în parc și spre bucuria mea a fost deschis. Pe prima căsuță era afișat programul de vizitare și prețurile biletelor. Am intrat înăuntru, mi-am cumpărat un bilet(3 lei) și am primit gratuit o hartă cu parcul. Erau foarte multe suveniruri de vânzare, și din toate am ales un spărgator de nuci, românesc.

Am mers apoi să vizitez casele, să mă întorc în trecut. Uitându-mă la casele alea vechi din lemn, și la uneltele pe care le foloseau oamenii pe vremuri, m-am gândit ce greu trebuie să le fi fost oamenilor pe-atunci. Am văzut multe lucruri interesante, mai multe modele de prese de ulei gigantice, "mașini manuale de spălat rufe" uriașe, cuptor de var(cuptor în care se coace piatra de calcar pentru a se obține varul nestins), căruțe. Pe vremuri oamenii munceau mult mai mult fizic decât muncim noi.

Când am intrat în interiorul unei case, m-am simțit parcă teleportat la țară. Mirosul inconfundabil al unei case țărănești vechi de lemn, și obiectele din casă, mi-au adus aminte de străbunicii mei, și de poveștile lui Ion Creanga. Mă uitam la obiecte, și de mai multe ori rămâneam cu privirea fixată pe unele din ele pentru câteva secunde bune, în timp ce involuntar mi se derulau în minte imagini în legătură cu acele obiecte, parcă fragmente din viața celor ce le-au folosit. A fost momentul în care am fost copleșit de cât de grea a fost viața pe vremuri. Am stat atât de mult timp înăuntru, încât doamna de la intrare a venit să vadă dacă totul e în ordine.
În parc nu sunt numai simple case, ci sunt și gospodării complete: casă, curte, grădină, grajd, wc.

Pozele pe care le-am făcut, le găsiți aici
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10214009292006505&type=1&l=8e7192c254

Program de vizitare
Dacă vreți să mergeți și voi, să știți că lunea și marțea e închis. În rest e deschis de la 10:00 până la 17:00.
https://www.muzeul-etnografic.ro/ro/parcul-etnografic-national-romulus-vuia/istoric
Parcul e pe strada Tăietura Turcului, lângă Tetarom.
Dacă vreți să mergeți cu autobuzul:
liniile 26, 27, 28, 30, 41  până în staţia „Piaţa 14 iulie”
linia 37 – din Piaţa Mihai Viteazul până în Parcul Industrial Tetarom (situat în imediata vecinătate a Parcului Etnografic)

Copacul


Uneori nu avem pe nimeni de care să ne sprijinim când ne e greu, și atunci picăm.
Uneori nu avem pe nimeni care să ne încurajeze.
Uneori e greu să rezistăm într-o societate așa crudă.
Uneori ni se pare că avem un suflet care ne înțelege, și de fapt e o nălucă.

Unii au copaci de care să se sprijine când le e greu, alții însă trebuie să devină copaci pentru ceilalți.
Unii din noi am fost creați pentru a deveni puncte de sprijin pentru ceilalți, oaze de liniște, izvoare de energie, surse de inspirație.

Dacă deznădăjduiești că nu ai niciun sprijin, atunci ăsta e un semn că tu trebuie să devii copac pentru ceilalți. Ai grijă de tine! Udă-te periodic și crește! Dezvoltă-te și rezistă gerului din timpul iernii! Primăvara vei înflori iar cuplurile îndrăgostite, vor veni la umbra ta și vor face picnic. Peste zeci de ani, uitându-te în trecut, te vei bucura că ai fost sprijin pentru așa de mulți oameni, vei simți că nu ți-ai trăit viața degeaba. Iar când va veni momentul pe care nimeni nu-l așteaptă cu drag, dar prin care trebuie să trecem toți, te vei bucura că ți-ai adus și tu o contribuție bună pe pământ, că și dacă ai fost o rotiță infimă dintr-un ceas gigantic, totuși meritul că ceasul a mers bine, îți este datorat și ție.



22 martie 2019

Copiii – inima lui D-zeu - partea a II-a


Cu câteva zile în urmă, după ce am ieșit de la serviciu, m-am dus la un magazin și așteptam la coadă. Mă simțeam foarte deprimat ca urmare a discuției ce am avut-o cu un coleg. În fața mea era o doamnă cu un copil. Era un băiețel foarte drăguț, la vreo 5 ani, cu părul blond, cârlionțat, și din când în când se uita la mine și îmi zâmbea. I-am zâmbit și eu, și mi s-a schimbat starea. A fost ca o alinare de la D-zeu.

Miercuri seara, am fost la spectacolul trupei Improvertiții, la Urania. Eram tot deprimat, și tot din cauza aceluiași coleg. Am ajuns la Urania, și am intrat în sală. M-am pus in rândul 3, dar la scurt timp, nu știu de ce, am simțit impulsul de a mă muta de acolo. M-am conformat, și m-am mutat în rândul 2 pe unul din „fotoliile” alea joase.

Băiețelul trimis
Nu după multă vreme, în fața mea se așează o doamnă cu un băiețel la vreo 9 ani. Băiatul era foarte energic și glumeț. Așa fain glumea cu maică-sa……. A început să se joace și din când în când se uita la mine. Parcă dorea să iasă în evidență, parcă dorea să se joace cu mine. La un moment dat, s-a urcat pe scenă și a sărit de acolo pe fotoliul său. A făcut asta de câteva ori.

Sticla de apă
Apoi a început să se joace cu o sticlă de apă. Încerca să o arunce în sus și să cadă în picioare. A încercat de foarte multe ori, nu s-a dat bătut. De multe ori am simțit că ar vrea să se joace cu mine. Și eu aș fi vrut să ne jucăm, că mă plictiseam oricum. Dar încă n-am ajuns la acel nivel la care să nu mă afecteze deloc criticile și râsetele altora. Mai am mult de lucrat la mine…..

La un moment dat, sticla cu care se juca băiețelul, a ajuns la picioarele mele, și m-am bucurat să am un scurt moment de interacțiune cu el. Am luat sticla și i-am zis să se pregătească s-o prindă. I-am aruncat-o încet. Apoi o doamnă din spatele meu a zis: Eu de-aș fi fost, nu i-aș mai fi dat-o! După o vreme doamna i-a zis direct: Dacă te mai joci cu sticla aia, ți-o iau! Așa m-a enervat.. ….. A stricat toata distracția copilului. El se oprise din jucat la auzul acelor cuvinte. Doamna aia merita scoasa din sală. E o rușine pentru Cluj!

Concluzie
Când te simți singur pe pământ și că nimeni nu te iubește, adu-ți aminte că D-zeu are grijă de tine! Îți oferă cadouri când nu te aștepți. El nu stă în biserică și este cu mult deasupra dogmelor bisericești. El nu poate fi cuprins de nicio religie, nu poate fi cuprins de niște legi. El este doar iubire pură, și te iubește exact așa cum ești, indiferent ce ai făcut și ce faci!

19 martie 2019

Makuma – The Connection Games


Am participat duminică la un eveniment foarte interesant ce a avut ca scop crearea de conexiuni între persoane străine. Evenimentul s-a desfășurat la Urania Cafe în intervalul orar 15:00 – 19:00. Am fost în jur de 24 de tineri, români, maghiari, un tip din America de Sud care vorbea bine româna, și o domnișoară care vorbea doar în engleză.

Primul joc
La primul joc am primit fiecare câte un cartonaș cu 3 întrebări (scrise atât în română cât și în engleză). Trebuia să ne alegem un partener, și să ne adresăm pe rând din întrebările de pe cartonașe.

Piatră, hârtie, foarfecă
După aceea, trebuia să jucăm un joc gen piatră, hârtie, foarfecă, cu deosebirea că am fi arătat unul, două sau trei degete. Dacă amândoi am fi arătat un deget, atunci am fi dat high five. Dacă am fi arătat două degete, atunci ne-am fi îmbrâțișat. Dacă am fi arătat 3 degete ne-am fi privit în ochi pentru un minut. Dacă am fi arătat degete diferite, atunci ar fi câștigat cel cu numărul mai mic, și am fi făcut lucrul specific acelui numar(high five, îmbrățișare, sau privire în ochi). Nu știu dacă cineva a ales privitul în ochi, dar eu de cele mai multe ori am ales imbrățișarea și am primit multe imbrățișări. Îmi place să îmbrățișez oamenii, mai ales pe cei cu care simt că am o conexiune.

Primul joc a durat destul de mult, pentru că fiecare din noi, ar fi trebuit să joace acest joc, cu fiecare. Dar totuși timpul fiind limitat, o parte din noi nu l-am jucat cu toți, și după circa o oră și jumătate, am trecut la următorul joc.

Al doilea joc
La al doilea joc, fiecare am primit câte o carte cu o singură întrebare. Trebuia să ne alegem un partener, ca la jocul precedent, și să-i punem întrebarea. Iar după aceea, trebuia să facem schimb de cărți, să jucăm jocul cu degetele, iar apoi să schimbăm partenerii. La acest joc, am cunoscut o fată cu care am simțit că am realizat o conexiune. M-a atras foarte mult fata, nu numai cu aspectul fizic, dar și cu felul în care este. Și ea își dorește să își depășească fricile, și lucrează activ la asta.

Tentativă de sărut pe gât
Când ne-am îmbrățișat, a fost de vis, ea având o înălțime apropiată de a mea, iar îmbrățișarea a fost una lungă și cu poftă. La un moment dat, involuntar, am avut impulsul de a o săruta pe gât. Mi-am pus buzele pe gâtul ei, dar m-am abținut, aducându-mi aminte unde sunt. Eu de obicei mă controlez, dar atunci când mi-am atins buzele de gâtul ei, îmi „pierdusem efectiv mințile”, eram fermecat. Ne strângeam tare în brațe unul pe altul.

A doua conexiune
La al treilea joc, am fost separați în grupe de câte 6 persoane. Fiecare grup a stat separat de ceilalți, și au trebuit să scrie pe bilețele câte o întrebare pe care doresc să o adreseze celorlalți pentru a-i cunoaște mai bine. Apoi a trebuit să răspundem pe rând la toate întrebările de pe bilețele. A durat foarte mult jocul ăsta, pentru că involuntar, mai mulți dintre noi, divagam de la subiect. Dar e absolut normal, că doar am fost interesați să ne cunoaștem cât mai bine. La acest joc am cunoscut o altă tipă, care m-a fermecat cu felul ei de a fi, cu felul în care m-a privit, cu sensibilitatea ei, cu felul în care gesticula, cu energia ei.

Conexiunea cu un băiat
La ultimul joc, jumătate din noi am stat cu ochii închiși iar fiecare din cealaltă jumătate trebuia să-și aleagă un partener din jumătatea celor cu ochii închiși. Eu am fost ales de un tip. După ce perechile au fost făcute, ne-am așezat la mese și am început să răspundem pe rând la niște întrebări dintr-o cărticică ce ne-a fost dată. M-am bucurat să descopăr că acel tip gândește foarte asemănător cu mine, în multe privințe, și e adeptul relațiilor deschise.

Nici in timpul și nici la sfârșitul jocurilor, nu am cerut datele de contact ale nimănui. Poate ne vom mai întâlni la următoarele evenimente Makuma.

Inima de pe gât
Când am ajuns acasă, am observat că aveam pe gât o pată roșie ce semăna cu o inimă. Și nu a fost de la vreun sărut 🙂 I-am făcut poză, să am dovada. Poate sunt îndrăgostit atât de tare, sau poate s-a creat o conexiune atât de puternică între mine și vreo fată, încât mi-a apărut acea inimă pe gât ca urmare a frustrării mele, că n-am avut curajul să întreb vreuna din fete de datele de contact. Mi-a rămas inima la cele două fete care m-au fermecat. Acea pată roșie sub formă de inimă, a dispărut după circa 30 min. Dar de fapt s-a mutat în inima adevarată, unde îi este locul. Forma de pe piele era doar o manifestare a iubirii. Revenind cu picioarele pe pământ, habar nu am ce-i cu semnul ăla. Să fie vreun miracol?



Retrospectivă

  • Makuma – The connection Games – e cel mai fain eveniment din Cluj la care am participat vreodată. Mi-aș dori să pot participa săptămânal la așa ceva. Participarea e absolut gratuită, dar cine dorește, la final, poate dona ce sumă vrea. Evenimentele de acest gen sunt ideale pentru persoanele singure, dar nu numai. Nu doar că vei cunoaște oameni noi, dar te vei cunoaște poate și pe tine mai bine, discutând cu alții.
  • M-am bucurat foarte mult să cunosc oameni minunați și să-mi readuc aminte de anumite lucruri despre mine. Abia aștept să merg data viitoare.
  • M-am bucurat să constat că există și bărbați care vor să mă îmbrățișeze.
  • La acel eveniment mi-am readus aminte de anumite lucruri despre mine. Vreau să îmi dezvolt mult mai mult latura socială, vreau să pun întrebări bune, relevante, celorlalți, pentru a-i cunoaște mai bine, vreau să îi ajut pe ceilalți, vreau să nu mai fiu așa mult focusat pe mine, vreau să mă dedic celorlalți mult mai mult.

Evenimentul de pe Facebook , Makuma – The Connection Games https://www.facebook.com/events/405774166823840

16 martie 2019

Mă angajez la Moldovan

Am fost azi la Moldovan să cumpăr niște costiță de porc. Domnul de la tejghea mă întreabă pe care bucată o doresc. Am ales o bucată mai mică, după care domnul exclamă:
- Știi să alegi! Ar trebui să te angajezi la Moldovan. Ai ales bucata de costiță cu cel mai puțin os. Deci de luni mă angajez la Moldovan.

Părăsesc programarea și mă reprofilez. Mai am un singur dubiu, și anume, să nu mă refuze, și să-mi spună că sunt supracalificat. De fapt nici nu cred că mă calific pentru funcția de vânzător, având în vedere că uneori mai bâjbâi la tabla înmulțirii. Da, e adevărat, deși am terminat facultatea de matematică-informatică, și în timpul facultății am avut numai note de peste 8 la analiză matematică și geometrie computațională. În primii 2 ani am fost și bursier. Și apropo, să știi că n-am dat porcul la decan pentru a trece examenele, ci a fost pe merit. Dar cred că la Moldovan va trebui să bag porcul în față, altfel nu o să mă accepte ăia.

Am vazut că au și calculatoare, iar ăsta e un atuu pentru mine. Le voi spune că știu să le manevrez extrem de bine. Mă pricep chiar să fac înmulțiri cu numere mari, și într-un timp scurt, precum un geniu.

Acolo, la Moldovan, multe cliente o să intre în contact verbal cu mine, și o să fiu tare fericit. O să le servesc cu tot ce le poftește inima, de la momițe de vițel, crenvurști, lebăr și cârnați până la castraveți din ăia mari și zdraveni. Totul însă depinde de ele.